Subway

De cateva zile am revenit la transportul in comun. Din mai multe motive. In principiu pentru ca drumul de acasa la job devenise un lung sir de masini, exact ca un carnat de craciun facut in casa la masina de tocat. Doar stateai la coada sa iti vina randul si tie precum o banda rulanta. Sau ca un sul de hartie igienica. Oricum treaba asta mananca in fiecare dimineata timp, bani si mai ales nervi. Unde s-o duce atata lume nu pot sa imi explic.Omul si masina. O tona cara 70 kg. La asta s-a ajuns, un randament ridicol de mic. Si nici nu imi explic de ce cand mergi undeva, sensul in care NU te duci, e intotdeauna gol. Asa ca am cedat si am revenit la aglomeratia de oameni si nu de masini.
Cred ca daca vrei sa vezi cum e un popor, o tara, te urci in primul autobuz sau metrou sau tren sau ce o mai fi el. Si vezi imediat ce anume ii caracterizeaza. In metrou e cel mai urat cred. Lumina artificiala, un aer imputit, aglomeratie de oameni care sunt ori veniti direct de la sapa, ori sunt la costum, dar nu ca ar da pe dinafara de bogati si nici ca au vreo functie, dar asa e frumos sa te duci imbracat. Costume mari pe oameni mici, sau mici pe oameni mari. Prinsi ca pe garla. Te simti ca in Twin Peaks in metrou. Parca totul e anapoda si intors pe dos. Daca vrei sa vezi gradul de educatie al unui popor, te uiti in jos. Sa le vezi incaltarile. La romani sunt jegoase mai mereu. Degeaba etalezi o camasa frumoasa, o freza cool daca tu ai pantofii ca si cum ar fi sarit in timp cativa ani. De parca acum i-ai gasit. Romanii nu-s educati, in consecinta au pantofii mereu murdari. Gretos.
Dar mai vezi si lucruri frumoase. Tineri care se pupa mai abitir ca oricand, se vede ca a venit primavara si glandele secreta hormoni cu duiumul. Ii auzi discutand, cum a fost la liceu, cum a facut nu stiu ce profesoara scandal, ultimele barfe, sau ca a fost la un curs cu un prof care e nebun si deci nu intelege nimic. De parca ala ar fi de vina. Dar e savuros. Ii vezi si stii ca unul o sa aiba o restanta, una din tipe sufera dupa careva, un cuplu de va destrama saptamana viitoare si tot asa. Din pacate, ajungi la un moment dat sa ii anticipezi pe multi si nu mai e funny deloc. Ajungi sa le completezi fraza in minte inainte sa o termine, sa poti sa le zici despre ei ceea ce nici macar ei nu stiu ca stiu, si tot asa. Doar uneori mai gasesti oameni care te surprind. Si atunci in fata lor iti scoti palaria si cazi in admiratie. Pentru ca in lumea asta putine lucruri ajung sa te mai surprinda, si cand o fac, de obicei e ceva negativ.


1 Comments:
LOL! No comment dar adevarat, perfect adevarat!
Trimiteți un comentariu
<< Home