Visuri

Visam. Oamenii o fac inca de cand sunt in burta mamei. O facem cand suntem mici. Visam masinute, caluti de lemn, papusi roz, bomboane. Cand crestem si suntem in gimnaziu visam sa pupam o fata anume sau fetele sa fie pupate de vreun fat-frumos. Continuam sa crestem si visam sa intram intr-un grup, sa fim si noi cool. In facultate visam sa avem o masina misto cu care sa plimbam vreo fata care ne place. Fetele viseaza sa arate traznet sa fie cele mai frumoase. Incepem sa muncim si visam o functie misto si un salariu care sa ne permita multe. Visam tot timpul pana ne iese pe nas. De fapt nu ne iese, dar suna misto. Pe masura ce crestem visam sa devenim lideri la job, sa ne facem o pozitie ca piramidele in desert pentru ca ceasul nostru continua sa mearga si vedem ca timpul deja e trecut de jumatate. Timpul nostru al fiecaruia. Avem copii, si visam ca ei sa devina cineva. Visam pentru ei chiar daca o facem noi. Timpul trece si chiar daca noi ne schimbam, ceva ramane constant. Acest fapt de a visa. Terminand, firesc, cu faptul de a ne visa din nou tineri, jinduind de a o lua de la capat.