Vreau, dar stiu ce vreau?
Vorbeam azi cu un bun prieten si am ajuns usor usor la concluzia ca pe la 27 ani ai parte de prima criza existentiala cu adevarat. Nu conteaza ca esti insurat sau nu, ca ai prietena sau nu, ca ai un job sau esti somer. Se intampla ceva la varsta asta. O ia mintea razna sau altfel nu imi explic. Nu degeaba au mierlit-o alde Jim Morrison sau Janis Joplin exact la varsta asta. Ma rog de fapt ei reprezinta niste exceptii, au exagerat, dar regula cred ca exista.
Nu stiu cum naiba, viata asta e facuta sa iti rada mereu in nas. Vrei bani? Ai dragoste. Vrei sa dormi singur intr-un pat enorm? Sigur o sa dormi cu gagica in brate intr-un pat care nu e prea mare nici pentru o persoana. Vrei timp liber? Nu ai timp nici sa respiri. Si cand il ai iti bati joc de el ca nu realizezi ca e aur curat. Il dormi sau il irosesti intr-un fel asemuit cu a sparge un milion de dolari intr-o seara.
Cred ca am o criza existentiala. Ce imi doresc, nu se poate. Simt ca trece timpul si nu realizez nimic, ba mai tare ma indepartez de ce vreau. Si ma oftic, ma frustrez. Mi-a zis cineva drag zilele trecute ca eu incerc sa fac totul perfect. Si asa ceva nu exista. Deci urmaresc himere. Se prea poate sa aiba dreptate. Uneori primesti informatii despre tine cum nu te pot vedea cei apropiati care ii stii de ani de zile sau chiar cumte vezi tu pe tine. Ce e de facut cand vrei chestii si vezi ca nu le poti obtine? Poate nu te strofoci indeajuns. Dar e ciudat, cand iti raman 2 ore maxim pe zi sa mai faci si tu ceva, inseamna ca nu e de ajuns? Ar trebui sa am pt mine doar 10 minute pe zi? Nici nu mai stiu ce sa cred. Nu ma incalzeste cu nimic ca au si altii problema asta. E trist. Poate e de vina tara, poate e de vina mediul, poate nu esti in ton cu timpul in care traiesti. Zilele astea nici macar soarele nu imi zambeste, ploua e mohorat, si pana vremea imi rade in nas, pentru ca noaptea e senin, tocmai cand dorm. Dorm si visez cer senin si albastru, soare, camp cu flori si imbratisari la apus.
posted by Gabriel at 22:33
3 Comments:
Nu conteaza cine sau ce este este de vina pentru ceea ce ni se intampla, pentru ca oricum in momentul in care le punem pe hartie (sau pe net), chestiile respective s-au intamplat deja. Important (cred eu) este sa trecem peste ele - ce vorbe mari, nu? - si sa nu ne lasam doborati sau sa ne complacem. Chiar daca zici ca nu are importanta ca si altii trec prin "crize" de genul asta, pentru tine esential este ca tu treci acum prin una. Dar stiindu-ma patit, nu pot sa iti spun, in amintirea vremurilor demult apuse ca se poate iesi de acolo. Poate ai nevoie de o schimbare radicala (la mine a mers). Nu pot sa iti dau sfaturi omule, nici nu vreau. Pot decat sa iti spun ce mi s-a intamplat mie ;)
Delirez nu?
Dragos
Foarte buna intrebarea!Bafta la gasit raspunsul!Si eu imi caut raspunsul si mai ca l'am prins de un picior..
Nu stiu daca neaparat 27 e varsta primei crize existentiale..Insa in mod sigur apare si la varste mai "fragede"..
Propun sa facem o lista a "crizatilor existential"..Omu' din criza invata :p
Vant in panze,
Ana
27 de ani ... da intr-adevar. Am si eu de cateva luni varsta asta si a fost si pentru mine un prag destul de dificil. Stateam si ma gandeam ... 27 de ani si sunt singura ... unii sunt insurati la varsta asta pe cand eu nu am nici un gand si ma intreb oare unde e normalitatea? Daca la 27 de ani e criza existentiala stai sa vezi cum o fi la 30. Nu cred ca e chiar o criza existentiala ci mai degraba e o varsta mai apropaita de 30 decat 26. Suna ciudat dar asa e ... deja balanta inclina spre 30 si incepem sa ne gandim ca ceea ce ne dorim de la viata nu vom obtine niciodata. Ma confrunt cu aceleasi probleme (desi ai zis ca nu te intereseaa ... dar daca nu te-ar intereseaza nu ai mai posta aici public .... ) Imi place sa cred ca viata e asa cum ne-o facem noi ca avem puterea totala sa ne-o facem asa cum vrem. Gandeste-te un pic la asta. Poate ca puterea nu este intr-adevar totala dar este mare. Cate ore iti raman pe zi ... depinde numai de tine. Si cel mai important: cum le petreci depinde iara de tine.
E greu stiu, viata pare o doamena ce rade de noi. Trecem prin multe incercari, la fiecare pas avem decizii de luat, invatam din greseli dar de multe ori le repetam. Scopul vietii? Nu il stiu, dar poate ca tocmai asta e: sa gasim un scop pentru a trai si nu a trai doar pentru ca respiam.
Trimiteți un comentariu
<< Home