Strike

Cand te loveste nu prea ai ce sa mai faci. Ca iti dai seama prea tarziu. Astepti sa vezi daca se sesizeaza si celalalt. E ca la americani. Fuge unul , fug toti. E clar ca se intampla ceva. Asa si tu, astepti sa vezi ce face ala de langa tine. Si e foarte aiurea pentru ca nu iti alegi. E o chestie involuntara, ca un fulg de nea care iti pica pe nas si se topeste. Nu-ti alegi treaba asta. Doar o traiesti si vezi cum se termina. Pentru ca din pacate in marea majoritate a cazurilor se termina. Uneori chiar inainte sa inceapa de-a binelea.

E ca o boala. Ai senzatii ciudate in stomac, nu mai ai pofta de mancare, ai o privire pierduta. Wow, man, se intampla ceva, iti e rau? Nu prea mai ai nici chef de munca, stai doar si te uiti ca un boxer in runda a 12a numarat deja de prea multe ori pana atunci. Si totusi... e singura chestie care te face sa te simti cum te simti, in felul asta. Pentru ca pot sa jur cu mana pe inima, ca nu exista altceva care sa inlocuiasca senzatiile astea. Si cand te loveste la fel de des ca o eclipsa, odata la nu stiu cati ani, pe cuvant daca nu gusti fiecare picatura din ea. Si chiar nu ma intereseaza cum se termina sau daca nici macar nu o sa inceapa, eu imi traiesc senzatiile astea pentru ca ma intalnesc atat de rar cu ele.

Si ca sa inchei, revenind la cei care fug, deocamdata nu misca nimeni nimic, deci ori mi se pare mie, ori e foarte bine disimulat, nu stiu ce sa zic. Cert e ca eu in mintea mea, deja am castigat cursa de 100 m plat.

Imi cer scuze pentru cei care poate vor citi aici si nu prea inteleg nimic, nici din ce scriu si nici cum scriu, dar pentru cei care ma cunosc, e mai clar decat un scris negru pe alb.