Legandu-ma la sireturi...

Vrei sa cuceresti lumea, iti faci planuri ce si cum o sa faci, iti imaginezi cum o sa fie. Pana aici e totul bine, pe hartie suna misto. Dupa care te apuci si vezi ce ai nevoie. Iti faci o lista, acumulezi cele necesare. Teorie si practica, dupa caz una mai multa ca cealalta. Pe urma te inarmezi cu lucrurile de care ai nevoie. Iti tragi fesul pe cap, indesi gatul sa nu iti fie prea frig, si iesi pe usa. Obiectivul e clar, sa reusesti cum n-a mai facut-o nimeni pana acum. Sau macar sa ajungi pe norul ala pe care il vedeai cand erai mic si te uitai cu ochii mijiti de atata soare. Acum nici soare nu mai este, norul s-a facut mai gri, dar in mintea ta oricum ai imaginea din copilarie. Si mergi frumos pe drum, te mai ploua, te mai ninge, uneori mai e si soare, dar tu iti vezi de drumul tau. In final nu reusesti sa faci ce ti-ai propus, au trecut toti anii de care puteai sa profiti. Jocul s-a cam terminat. Asta inainte sa inceapa. Pentru ca intai de toate trebuie sa inveti sa te legi la sireturi. Sa vezi cum e sa stai aplecat, dar cu un scop bine definit. In schimb tu ai ales sa stai mereu drept. Poate la fel de vertical ca o linie, dar nu ti-a ajutat la nimic treaba asta, e doar un aspect estetic care nu ajuta la nimic acum. Daca n-o pornesti bine, n-o mai face deloc, gaseste altceva de facut.

Acum ca s-a stins si lumina, esti drept la fel cum erai mai demult. Numai ca nu vertical ci orizontal, la fel ca si orizontul.

Noapte buna!