Fill in the blanks with whatever you want

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

................................................................................

Demnitatea

In ritmul impus de frumosul secol al vitezei, constati ca uiti chestiile esentiale ale vietii, nu prea mai ai timp sa gandesti lucrurile, sa le diseci sau le analizezi. Le iei de bune, la fel cum iei cana de cafea si o sorbi in fiecare dimineata. Si in rarele momente in care esti singur cu tine, si ai capul mai limpede, sau poate ai probleme si iti acorzi un ragaz sa pui pe hartie totul, constati ca iti dai seama de unele lucruri care pana acum poate nu le acordai foarte mare importanta. In viata eu cred ca pornesti cu un set de valori, poate innascut, poate capatat pe parcurs si cu ele ramai. Te directioneaza in viata, sa ajungi cineva, sau sa ajungi un nimeni. Depinde ce iti alegi din cutia cu jucarii.

Insa una peste alta, cred ca mai tare decat toate si poate singura pe care nu poate sa ti-o fure nimeni e demnitatea. Pentru ca oricat ar incerca, daca tu nu vrei altfel, nu te poate injosi nimeni. Poti intr-adevar sa te afli cu picioarele in rahat pana la genunchi dar chiar si in situatia asta poti fi demn. Chestie care pe termen lung iti aduce rezultate pentru ca pe parcurs in viata se uita multe chestii.

Asa ca sfatul meu e sa incerci sa fii demn in orice situatie, e ultimul bastion care arata ca ai coloana vertebrala. Altfel, poti sa ajungi bineinteles la figurat vorbind precum animalul din imagine. Adica lumea sa intoarca intr-o parte capul cand te vede pentru ca nu ai stiut sa ai coaie atunci cand trebuia. Ideea e sa le ai mereu, si sa le folosesti cand trebuie :)

I want my candy (back)

Din toate acadelele din care pot alege eu mereu o aleg pe aia amara. Probabil daca as alege o aluna dintr-un sac ar fi ranceda. Asa am eu mana proasta. E si normal atat cat gasesti bani pe strada, e clar ca in dragoste iti merge ca o roata patrata. Cineva imi zicea ca poate am eu un target gresit. Sau poate ca e varsta de vina. Cert e ca sunt dezamagit. Nu de concluzia finala cat de faptul ca uneori nu pot intelege oamenii. Poate e si normal atat timp cat fac comparatie cu mine. Poate am facut si eu asa la viata mea si acum e rasplata. Reversul medaliei. E posibil si asta. Cineva imi zicea ca ma plang mai rau decat unu care e pe patul de spital stie ca are cancer si ca o sa moara. Nu-mi place sa fiu judecat. Ala macar stie de ce moare. Eu nu pot decat sa ma intreb. Mi-ar fi placut sa mi se zica exact ce e de zis, in principiu pot suporta cam orice. Dar macar stiu cand ma doare de ce ma doare. Si nici nu accept niste explicatii pe care nu le-ar crede nici un copil de 6 ani. E trist, la fel de trist ca si mine e. Incerc sa ma schimb, sa nu mai fiu cum eram. Ma impac cu ideea si incerc sa o estompez pana o sa apara din nou, cu altcineva. E fumos, cand esti pe val, esti profesor. Totul se leaga, vorbesti ca un decan, de sus, de la inaltimea catedrei. Dar cand esti cu picioarele in noroi parca nu mai e atat de simplu ca atunci cand predai lectii. Probabil o sa aflu ce si cum doar atunci cand nu o sa ma mai intereseze, sau o sa fie prea tarziu. Imi plac detaliile, imi plac explicatiile sa mi se dea atunci cand le doresc si incerc sa fiu la fel. Chit ca uneori le-am dat ca un las prin mail sau sms, dar macar le-am dat. Afara e primavara, si la mine in suflet se simte ca toamna dupa 2 saptamani de ploaie. Nu inteleg cum cineva se poate schimba asa, e ca si cum arati o bomboana unui copil numai pentru ca sa o infuleci in fata lui. Si nici nu inteleg de ce o persoana nu m-ar dori nici ca amic...am i so fucking bad?

Azi am stat la serviciu peste program, si vedeam oameni care ar mai fi stat pana la 12 noaptea. Oameni care se plictisesc sau nu au ce face acasa. Sper sa nu ajung si eu asa. Si am plecat spre casa cu toate ca as fi vrut sus acolo pe acoperisul Bucurestiului unde imi place atat de mult, unde ma simt asa de bine, atat de eu insumi. As fi vrut sa beau o cafea, cu el , cu ea... Dar eu ma duceam spre casa cu soarele in ochi, si as fi mers asa pana la el. Pana mi se termina benzina si ramaneam sa sprijin masina adormind. Departe de toate astea...

Si dupa toate astea, ajunga acasa si imi vars tot ibricul de cafea pe mana, era clocotind. E ironic, dar nici macar nu am schitat vreun gest. Probabil daca mi-as fi rupt vreun picior, mi-as fi aprins linistit o tigara. Cam asa sunt zilele astea...

Si dupa toate astea...imi doresc acadeaua mea dulce inapoi...

Mesterul Manole

Gagiul asta era un mare mester, care se caznea sa faca o biserica, numai ca ce facea ziua se surpa noaptea. Practic o lua de la capat in fiecare zi. Intrase intr-o bucla din asta fara de sfarsit. Ma rog povestea o stiti cu totii, e obligatorie la scoala asa ca mai mult sau mai putin va amintiti de ea.

Asa ma simt si eu mai mereu. Numai ca eu nu am pe cine sa sacrific decat pe mine insumi numai ca atunci nu as mai avea cum sa termin ce am inceput nu? Nasol. O iei mereu de la zero. Numai ca devine foarte frustrant. Sunt convins ca si eu am o mare problema pana mea doar nu-s eu cel mai oropsit om de pe pamantul asta. Mai degraba platim polite. Poate din alta viata, poate chiar din asta. Ar fi frumos insa sa stii si tu cumva, uite frate, ai o viata numai ca o sa ti-o iei in barba mai ceva decat un outsider intr-un meci de box. Si mai e si ipocrita viata cu mine, ca imi da impresia ca ma ridic, numai ca e doar un punct de vedere gresit. Ma ridic (in mintea mea probabil) destul de sus numai ca sa pot cadea sa ma frang de fiecare data mai tare. Ma fragezesc ca un snitel batut usor usor cu ciocanul.

Si cand ma gandesc ca tot ce vreau e o mana de detalii si m-as impaca cu treaba asta. Adica macar sa inteleg si eu de ce, sa fie o logica.

Pana una alta ma simt la fel de fad ca o bucata de hartie pe care o morfolesti cand esti atat de mic incat nu esti in stare nici sa stai pe picioare. Probabil ca asa sunt si eu, ma caznesc sa invat sa merg, chiar daca nu mai am varsta aia.

E trist. Inteleg, apreciez, dar imi lipsesc o mana de motive cu care m-as impaca...

Si mai e trist ca mereu ma mint ca pot fi si altfel, ca data viitoare nu o sa mai fiu asa cum sunt. De fapt nu o sa fiu niciodata altfel. Deja stiu cum o sa decurga tot si mereu de acum inainte. O sa fie cum a fost mereu. Un mare bullshit in care mai adaug o zi dupa alta...

Broken

M-am stricat azi. Adica stiam ce se intampla dar cum am scris si alta data refuzam sa cred. Cum ar veni ma minteam singur. E ca si cum vezi ce se intampla dar iti spui ca nu e adevarat si intorci capul in alta parte ca si cum nu s-ar fi intamplat nimic. Oricum o dai, tot te loveste. Realitatea e cum e. Nu ti-o alegi, doar participi la o piesa de teatru in care esti si tu actor.

Si bineinteles ca rolul e bine definit si mai devreme sau mai tarziu iti vine si tie randul sa iti joci partea.

In toata viata mea m-am indragostit de 3 fete. Am o problema cum s-ar zice. O fac rar si niciodata nu iese bine sau cum mi-as dori eu.

Senzatia e oribila. Senzatia de dupa ma refer. Si de fiecare data stii cum se termina. De fiecare data suferi. Iti piere pofta de mancare. Pofta de lucru, pofta de a iesi undeva, sa socializezi. Nu mai vrei sa vezi soarele. Vrei sa te ploua atat de tare incat sa te ineci din picioare. Iti cam fuge pamantul de sub picioare.

Am obosit si sincer nu cred ca mi se va mai intampla un lucru bun, sa mi se intample ce imi doresc.

Una peste alta trebuie sa mergi mai departe. Keep walking. Walk the line. Daca ar fi dupa mine, as fi preferat sa mi se rupa o mana mai degraba decat sa traiesc iar senzatiile astea. Again and again. Nu ma darama nimic mai tare decat esecurile in dragoste. Si nici nu imi doresc nimic mai mult decat sa iubesc si sa fiu iubit. E poate singurul lucru pe care nu ti-l alegi. Te loveste cand te astepti mai putin, indiferent daca e intr-un mod pozitiv sau negativ.

Iti multumesc in final pentru ca te-am cunoscut, pentru ca ai fost sincera cu mine si pentru ca m-ai facut sa ma simt viu din nou. Au fost cele mai frumoase saptamani din ultimii mei 3 ani. Fara sa exagerez sau sa incerc sa para ceva ce nu e de fapt. M-ai ridicat, mi-ai dat aripile inapoi pentru ca atunci cand ma indreptam spre soare sa pic din inaltul cerului. Chiar daca sunt acum departe de tine, chiar daca momentul a fost unul prost ales, eu iti multumesc pentru tot. O sa imi revin mai devreme sau mai tarziu dar pe masura ce timpul trece, imi pierd si ultimul lucru ramas in cutia Pandorei.

O sa ma culc cu mirosul parfumului tau care ma dadea peste cap in putinele dati in care ne-am vazut, o sa cad in genunchi, o sa mi se ude obrajii de lacrimile sincere pe care nu pot sa mi le stapanesc si cu imaginea ta pe retina.

Si nu in ultimul rand, te inteleg si pe tine...doar ca as fi vrut sa imi fi spus mai multe, poate reuseam sa ne ajutam reciproc...

Macar sunt sigur de un singur lucru si anume ca te iubesc mai tare decat am facut-o vreodata.

Despre ce e blogul asta?

E simplu. Adica eu cred ca mi-am dat seama cand scriu si despre ce scriu. Imi scriu frustrarile si neimplinirile. As vrea sa scriu cat mai putin. Sau deloc. Atunci ar insemna ca mi-ar fi bine totul, ca as fi fericit. Tinand cont ca scriu si acum, e clar ca nu sunt unde as vrea sa fiu. Si sa fiu al naibii daca imi doresc castele de clestar in Spania sau pamant pe Luna. Numai ca de obicei, ce ne dorim , de aia nu avem parte. Cate esecuri poate suporta un om inainte sa se impace cu soarta? Eu nu cred in soarta sau destin ca un fir de ata care are un inceput si un final si care decurge cum este el de fapt si sa nu il poti schimba. Dar la un moment dat trebuie ori sa te resemnezi, ori sa lupti in continuare. Dar cam cat poti? Pentru ca sincer de multe ori mi se pare ca urinezi contra vantului. Si tot tu te uzi. Te bati cu morile de vant, e mai bine zis asa, e mai putin vulgar, e o imagine mai putin plastica si totusi de efect. Putem sa zicem ca nici nu facem tot ce ne sta in putinta pentru a obtine ce ne dorim. Sau ca nu avem destula rabdare. Dar din pacate, dupa niste ani si niste experiente acumulate, stii exact ce si cum, nu mai trebuie sa scrie negru pe alb. Simti lucrurile. Si stii cum sunt de fapt, chiar daca tu iti doresti sa te minti si sa zici ca te inseli. Te amagesti singur. Uneori ajungi la capatul puterilor. Iti vine sa iti bagi fata in palme si sa oftezi asa de profund incat s-ar cutremura si o statuie din bronz, uitata intr-un colt intr-un parc.

Nu stiu, sunt prea obosit...simt ca ori car apa cu ciurul, ori adun nisip in palma, ori ca Sisif cu bolovanul lui carandu-l in nestire catre varf.

Poate ar trebui sa luam lucrurile ca atare, sa nu asteptam niciodata ceva peste masura posibilitatilor, sa nu ne facem iluzii, sa stim sa pierdem si sa intelegem ca mai degraba o sa pierdem mai des decat o sa castigam.

Una peste alta e greu sa fii realist. Pentru ca realitatea doare, si preferam sa ne investmantam in niste vise. Pana la urma e si asta o forma de drog.

PS: sunt peste 40 ore de cand nu am mai dormit si poate ca si de asta bat campii cand scriu ce scriu mai sus, daca e asa, imi cer scuzele de rigoare, eu unul asa simt la ora asta.

Strike

Cand te loveste nu prea ai ce sa mai faci. Ca iti dai seama prea tarziu. Astepti sa vezi daca se sesizeaza si celalalt. E ca la americani. Fuge unul , fug toti. E clar ca se intampla ceva. Asa si tu, astepti sa vezi ce face ala de langa tine. Si e foarte aiurea pentru ca nu iti alegi. E o chestie involuntara, ca un fulg de nea care iti pica pe nas si se topeste. Nu-ti alegi treaba asta. Doar o traiesti si vezi cum se termina. Pentru ca din pacate in marea majoritate a cazurilor se termina. Uneori chiar inainte sa inceapa de-a binelea.

E ca o boala. Ai senzatii ciudate in stomac, nu mai ai pofta de mancare, ai o privire pierduta. Wow, man, se intampla ceva, iti e rau? Nu prea mai ai nici chef de munca, stai doar si te uiti ca un boxer in runda a 12a numarat deja de prea multe ori pana atunci. Si totusi... e singura chestie care te face sa te simti cum te simti, in felul asta. Pentru ca pot sa jur cu mana pe inima, ca nu exista altceva care sa inlocuiasca senzatiile astea. Si cand te loveste la fel de des ca o eclipsa, odata la nu stiu cati ani, pe cuvant daca nu gusti fiecare picatura din ea. Si chiar nu ma intereseaza cum se termina sau daca nici macar nu o sa inceapa, eu imi traiesc senzatiile astea pentru ca ma intalnesc atat de rar cu ele.

Si ca sa inchei, revenind la cei care fug, deocamdata nu misca nimeni nimic, deci ori mi se pare mie, ori e foarte bine disimulat, nu stiu ce sa zic. Cert e ca eu in mintea mea, deja am castigat cursa de 100 m plat.

Imi cer scuze pentru cei care poate vor citi aici si nu prea inteleg nimic, nici din ce scriu si nici cum scriu, dar pentru cei care ma cunosc, e mai clar decat un scris negru pe alb.

Pastele

Ieri a fost Pastele. S-a sarbatorit invierea lui Iisus Cristos (numele variaza, e corect in mai multe feluri). Parca mi-a lasat cel mai amar gust de cand am fost dezamagit prima data in viata si pana acum. Un oras gol, cu lume grabita si din ce in ce mai putina. Pastele devine un produs care are din ce in ce mai putin succes. Probabil urmeaza sa fie scos peste cativa zeci de ani de pe rafturi si inlocuit cu cine stie ce traznaie de sarbatoare. Si religia ortodoxa devine ceva palid. E ca un rand de haine care devine uzat, nu il arunci, dar il mai imbraci cand si cand, atunci cand ai nevoie doar de niste otrepe ponosite. Lumea confunda sarbatorile astea, si asa putine, cu motiv sa iasa la club, sa bea, sa isi dea in cap dupa ce beau si tot asa. Sa le mute in mijlocul saptamanii zic eu. Si a doua zi sa mergem la munca sau scoala dupa caz. Si dupa ce ca era o atmosfera dezolanta, am mai vazut si perechi de batrani care isi taraiau pasii dupa ei. Nu as vrea sa ajung niciodata asa. Sunt constient ca nu se poate altfel, dar nu vreau sa ma vad cum am vazut aseara oamenii in varsta. Cred ca a fost cel mai trist Paste din toate timpurile pt mine. As vrea sa il uit cat mai repede. Daca de Craciun, de nasterea lui Iisus, ne facem cadouri si taiem brazi pe care ii bagam in casa, atunci am pierdut si de anul asta Pastele, pe care o sa il asociem cu un motiv solid sa bem cat mai mult.

PS: nu am avut ce poza sa pun, probabil ca va fi singurul post fara poza. Chiar nu e necesar.