364 zile

A mai ramas o zi si se termina anul. Pt mine unul destul de lung. 2007 parca a durat mai bine de 3 ani. Mi s-a parut lung. Poate ca asa a si fost ca am fost mai ocupat ca niciodata. Am evoluat atat de mult pe cat am stagnat in anii anteriori. Poate pt ca mi-am facut timp pt mine mai mult ca niciodata. Poate ca mi s-au deschis ochii. Sa stiu ce vreau, ce urmaresc, cum vreau sa fiu si sa arat, ce imi place si ce imi displace. Am invatat sa zambesc chiar si cand nu e cazul, pana la urma o moaca trista nu intereseaza pe nimeni. Imi pun masca tristetii doar cand sunt singur sa imi aduc aminte totusi ca nu am chiar tot ce vreau. Nici in portofel, nici in inima, ori nici langa mine. A mai ramas deci o zi in care ar trebui sa fac un total. Sa trag linie si sa ma uit dedesubt. Da probabil ca iese ceva pozitiv, dar inmultirea are drept de veto asa ca adunarea nu prea conteaza daca inmultesti cu zero sau aproape zero. E factorul decisiv care iti anuleaza toata munca si o face sa fie in zadar. Poate cel putin pt moment. Ce e mai important imi scapa ca de obicei printre degete. Ce e important pt mine. Probabil e si greseala mea incercand sa car apa cu ciurul. O fi metoda de vina sau materialul. Poate ca trebuie sa ma reprofilez si sa fiu mai oportunist si sa visez numai atunci cand e cazul adica atunci cand mai apuc sa dorm. Ma simt blazat. Sarbatorile de iarna au ajuns doar o data pe care o bifez in calendar ca o lista de necesare atunci cand pleci in concediu. Si nu lucrurile de pe lista conteaza in acest caz ci concediul in sine. Poate ca in urmatorul an ar trebui sa imbin lucrurile si sa variez putin fata de anul care trece maine. Uite de cand scriu deja ziua ramasa se scurge usor. Exact ca ce imi scapa mie printre degete.

Exact ca in povestea cu cuiele, usa si fiul, sau ca in poza de mai sus, nu conteaza ca scoti cuiele sau ca pielea se vindeca, cicatricile raman. Practic nu te vindeci niciodata cu adevarat pt ca porti niste stigmate. Eu unul stiu ce vreau in anul care vine. Si poate si cei care ma cunosc stiu ce mi-as dori. Dar nu e de ajuns treaba asta. Pt ca degeaba stii cum arata o prajitura daca nu o si gusti. Nu o sa intelegi niciodata esenta ei. Cam atat pt seara asta. Probabil si blogul asta va ajunge mai devreme sau mai tarziu o cicatrice. Pt ca oricat as scrie oricum fiecare face ce vrea.

Deci m-am razgandit...uite, pe 2008, mi-as dori ca cei pe care ii cunosc sa nu mai fie asa egoisti. Unii, cativa, chiar se schimba si ma bucura treaba asta. Macar de i-ar tine, ar castiga respectul meu pt ca pot fi si altfel decat m-au obisnuit sa fie.

Altfel, sper sa va distrati diseara, sa va bucurati de artificii si de cine o sa fie pe langa voi, eu unul stiu deja ce o sa fac si nu e nici o noutate.

Sandstorm

You are walking in peace, and suddenly you see near the beach something that annoys you. You are going straight to it. You are happy with every single step you are taking to it. Your heart grows, your mind is fulfilled. You are starting to smile. But as quick as it appeared, as you go right to it, it vanishes. Curious, it had a shape, you saw very clear. Now all you have it's sand in your palm. The wind blows and your eyes are closing as the sand get righ into it. From the state before you are feeling now just discomfort. Probably you will continue walking after your mind is cleared and the sand removed from your eyes even if you have just salty water to clear it. It's like that.

Dream nice, it all you have right now. The reality is different.

About friendship

Nu stiu ce cred altii despre prietenie sau cum o vad ei. Eu unul consider ca am o mana de prieteni. Restul sunt cunostinte. Macar am bunul simt sa recunosc treaba asta. Pentru ca, a considera pe cineva prieten trebuie totusi sa ii acorzi ceva din timpul tau. Nu poti sa construiesti ceva alocand franturi din timpul tau si a avea pretentia dupa aia sa mai si iasa ceva din treaba asta. Oricum oamenii care m-ar putea considera prieten si care vorbesc cu mine o data pe luna si atunci ca ii intreb eu de sanatate nu fac altceva decat sa imi para hilari. Ar trebui sa se duca la oculist sa isi ia o reteta de ochelari pentru ca e clar ca au o realitate deformata. Nu zic, fiecare isi defineste anumite valori, dar cand realitatea e deformata in asa hal e clar ca le trebuie ochelari, si chiar daca au asa ceva, probabil ca sunt de cal, si nu fac decat sa le obtureze campul vizual.

Oricum sunt buni si oamenii astia la ceva ca ma fac sa zambesc. Stramb, dar totusi zambesc.

Asa ca reconsiderati-va valorile, altfel o sa cred ca sunteti doar ipocriti.